După ce Whitney Houston a încetat din viață, vânzările la piesele sale au crescut cu 10.000%. Albumul „Whitney: The Greatest Hits” a înregistrat o creştere de 10.419% şi a ajuns pe locul 7 în Billboard
Whitney Houston nu a murit înecată, în cadă, susțin membri ai familiei cântăreței. Aceștia au fost informați de medicii legiști că Whitney ar fi murit după ce a consumat prea mult alcool şi a luat Xanax, un antidepresiv pentru
Azi-noapte s-a desfasurat gala de decernare a premiilor Grammy 2012 intr-o seara care a fost marcata de disparitia lui Whitney Houston. Initial, in acest spectacol trebuia sa i se aduca un tribut Ettei James, o voce remarcabila pe care lumea a pierdut-o
Ne-am trezit in aceasta dimineata cu o veste foarte trista: cantareata Whitney Houston a murit intr-o camera a hotelului Beverly Hilton din Los Angeles. Artista se afla in oras pentru a canta la ceremonia de decernare a Premiilor Grammy. Whitney avea
Inca o legenda a muzicii a plecat dintre noi la doar 48 de ani, din cauza unui amestec periculos de medicamente si alcool. In presa americana s-a scris ca Whitney Houston a fost gasita in camera unui hotel din Beverly Hills, in cada, cu fata sub apa.