Prof Dr Univ Ioan Aurel Pop: "Aparţin unei generaţii care a văzut foamea şi frica transformându-se în speranţă şi apoi căzând în terorare şi dispreţ. Istoria s-a repetat în oarece măsură în ultimele
Mihai Gîrțu a fost cercetător, timp de cinci ani, la Ohio State University, Columbus, unde, în 1998, a obținut doctoratul în fizică. Dragoș Ciuparu și-a susținut doctoratul în Franța și a predat chimie, timp de 6 ani,
Patru dintre cei cinci candidați la funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj s-au confruntat direct, aseară, pentru ultima oară. E vorba de cei patru care contează cu adevărat în lupta pentru turul II și, implicit,
În urmă cu o lună, când scriam că PDL și PSD și-au dat mâna pentru a susține un candidat comun (Ioan Aurel Pop) pentru funcția de rector al Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj, unii colegi și prieteni universitari
Alegerile pentru conducerea Universității Babeș-Bolyai Cluj (rector, Senat etc.) s-au încins pe ultima sută de metri. Cu atât mai mult cu cât miza este dublă. Pe de o parte, UBB este cea mai mare universitate de stat din România
“Dacă-l raportez pe fostul licean pe care l-am cunoscut în urmă cu mulţi ani la concursurile literare de dramaturgie la omul politic de astăzi, am sentimentul unei plinătăţi şi combustii interioare a devenirii. Pribeag el însuşi