Traian Băsescu

Cine va merge la Consiliul din 23 mai?

Înțeleg dintr-o relatare de presă că V.Ponta e dornic să participe la Consiliul European din 23 mai. Tratatul Uniunii Europene menționează că în Consiliul cu pricina participă șefii de stat sau de guvern. Textul nu spune “și”,

Două alegeri, cinci formule de guvern

Mai întâi, președintele Băsescu a colaborat cu un guvern PNL-PDL-UDMR-PC. A urmat unul PNL-UDMR. În 2008, a venit rândul guvernului PSD-PDL. Acum trei ani, la Cotroceni au mers miniștri reuniți sub formula PDL-UDMR-UNPR, “triadă”

Jujutsu prezidențial

Orice analiză asupra felului în care a ajuns USL să guverneze, trebuie să plece de la episodul anterior, acum uitat de presă și analiști, al ofertei de demisie anticipată din scrisoarea lui Băsescu de acum o lună de zile. Scriam atunci

Un marş funebru şi-o gură de aer

Votul de neîncredere, moţiunea de cenzură împotriva unui simulacru de guvern, nu au fost numai cele formale petrecute între actorii de pe scena parlamentului, cît mai ales rezultatul neîncrederii românilor în

Amurgul intelectualilor?

Motto: “Noi muncim, nu gândim” (anii ‘90, IMGB)“Lăsaţi intelectualii să facă politică. Lăsaţi-i să critice. Critica lor va fi întotdeauna o critică blândă, lipsită de patimă, lipsită de invective.

Despre idealiști

Sebastian Lăzăroiu m-a provocat, vorbind despre ei în emisiunea de la TVH 2.0, în care, la un moment dat, ajunsesem la tema cinism și idealism pe partea politică. Și m-am gîndit atunci, dar, în mijlocul emisiunii fiind,

MRU n-are arcă și nu e Noe

MRU nu salvează merituoșii, reali sau închipuiți, nu adună elitele îngerilor cu sex sau fără. Deci nu căutați îngerii la sex! De fapt, nu căutați îngeri deloc. MRU nu are arcă. Nu e Noe. MRU salvează pe toată lumea.

Pe-un colţ de bancă din piaţa populară

O scrisoare… pierdută! Bănuiesc că o mînă de români (şi mai ales colaboraţioniştii – intelectualii sau simplii lui postaci fanatici!) se întrebă acum: “Oare ce pregăteşte Preşedintele? Ce as are în

”Cum să scăpăm de Băsescu” se întoarce

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis vineri, 6 aprilie a.c., câte o scrisoare președintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, președintelui Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, și președintelui Partidului

PDL a murit, trăiască MRU!

Fiecare tabără e dispusă să lupte pe viaţă şi pe moarte, pînă nu mai rămîne piatră pe piatră în partid. Ceea ce nu vor să înţeleagă nici tabăra Blaga, nici tabăra Udrea, nici tabăra Boc e că PDL nu mai poate continua

Se dezintegrează PDL sau Elogiu traseismului politic

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a hotărât să părăsească partidul. El va candida la şefia Consiliului Judeţean Mehedinţi sprijinit de PNL, sprijnit deci de USL. Vestea este o adevărată lovitură pentru partidul lui Traian

Păpuşarul-şef a încurcat sforile

De câteva zile, Traian Băsescu se dă de ceasul morţii că la 6 februarie Victor Ponta a refuzat postul de premier. Preşedintele ţării i-ar fi propus acest lucru înainte de opţiunea de rezervă, Mihai Răzvan Ungureanu.Când Victor

Primăvara patriarhului

Cu Mozart, Verdi şi Mascagni la Ateneu şi un buchet de flori albe din partea preşedintelui Băsescu, Ion Iliescu şi-a sărbătorit vinerea trecută 82 de primăveri. Până şi Libertatea a priceput ceva din toată povestea, fiindcă a titrat

Băsescu a vrut să mai tragă o dată la Bruxelles

A rîs Băsescu la Bruxelles că a încurcat luna, pe tratatul istoric pe care şi-a pus semnătura, dar nu era tocmai rîsul lui. Firesc ar fi fost să-l transforme pe 2 în 3, dar în loc să se corecteze, ca tot omul, a ţinut

Dilema PDL: cu sau fără mască

Lideri PDL de calibru şi diverse funcţii au confirmat că PDL va lansa în următoarele luni Mişcarea Populară. Aceasta ar trebui să ia fiinţă după alegerile locale astfel încât PDL să se prezinte la parlamentarele din noiembrie

Cod Roşu de nesimţire

Vezi şi Caţavencii.roCît a durat schimbarea gărzii la Palatul Victoria, prefecţii şi şefii consiliilor judeţene au lăsat deoparte deszăpezirea şi pe ţărani să se descurce cum or şti. Ţara trecea printr-un moment istoric care nu se

Premier nou peste guvernul Boc, tineret-rezerve

Vezi si Caţavencii.roDacă nu-i sărea ţandăra lui Boc, că singurul care pleacă din guvern e el – fără a mai socoti plevuşca de tip Igaş – se pricopsea Răzvan Mihai Ungureanu cu Elena Udrea, cu Anca Boagiu şi cu alte asemenea subproduse

1 | 2