Oamenii nu trăiesc veşnic, e prima certitudine cu care ne naştem fiecare. Însă uneori primim aceasta ca pe o veste tulburătoare, care ne scoate din minţi şi din rutina cea de toate zilele. Blogosfera este astăzi şocată. Eu îmi reintru
Ştiu, ne-am săturat de cărţi revoluţionare despre diete ca de mere acre. Acele mere acre pe care le consumăm dimineaţa, la prânz şi seara, pentru a ne hrăni frustrările, nicidecum pentru a ne astâmpăra poftele. Ca să nu mai zic
E un fel ciudat cum, la 25 de ani, ai impresia că dintr-o dată pierzi controlul. E şi mai ciudat când îţi vine ţie rândul să te supui unor principii despre care altădată ai învăţat să vorbeşti detaşat. Iar cel mai
Evident că proiectul “Legea apei” (prin care se urmăreşte ca producătorii de apă – există aşa ceva?- să fie obligaţi să treacă pe etichetă şi conţinutul de nitraţi) e o campanie de promovare a mărcii de apă Aqua Carpatica.
Sper să luaţi din articolul acesta (care va fi o sursă către alte articole) ce e mai bun pentru dumneavoastră. Să citiţi cu mintea deschisă şi lăsând întotdeauna loc de a afla experienţele altora şi de a vă îmbogăţi sau
Doi medici renumiţi din Turcia, specializaţi pe oncologie şi sănătatea femeii, vor susţine miercuri, în Bucureşti, o sesiune de consiliere medicală, dedicată pacientelor cu cancer ginecologic. Deşi mi-aş dori ca acest subiect să vă
Nici măcar nu ştiu dacă aşa se zice, dar m-am simţit într-un fel obligată să scriu despre asta. Treaba cu luna februarie e oficială în UK, SUA şi Canada. Să nu credem că tulburările alimentare ar fi despre mâncare.Tulburările
Ghiciţi cine tocmai m-a sunat! Medicul nutriţionist, cel care m-a consiliat după ce-am făcut eu York Test-ul, treaba cu intoleranţele mele alimentare. Atunci mai demult, pe vremea când analizele mele urlau a colesteroale şi sângele-mi
Să zicem că în ultima vreme am comis-o rău de tot într-ale mâncării. Zilele trecute, mi-am fiert 2 ouă la micul dejun, iar el m-a întrebat de ce lui i-am spus că două sunt prea multe într-o zi şi l-am făcut să mănânce