roman

Turist român găsit decedat în Filipine

George Sfinteş, un tânăr român în vârstă de 22 de ani, a fost găsit mort azi-noapte (la 02:00, ora României), în Filipine, după două zile de când fusese dat dispărut.  El plecase să înoate în

Moşu`

“Băteau câinii şi urlau clopotele! Ce clopotar o fi avut atâta prezenţă de spirit să tragă de limba câinilor?” Leonida Neamţu - “Casa Isolda sau cutremurul” ciobani.ro … Pe Moşu` îl întâlnise

DRAGOBETE – “Drum”

“Acolo nu-i decât plăcere şi splendoare, Odihnă voluptuoasă şi calmă desfătare” Charles Baudelaire – “Invitaţie la călătorie” karenwinters.com Eu vin către tine cu gerul în frunte, Pe fiece umăr îmi

Televizorul

“E spart apartamentul unei familii. În timpul jafului, acasă e doar femeia, în jur de 40, cu primele semne de îmbătrânire vizibile, se uită la un serial. Cei care sparg uşa, tineri, cu o figură obişnuită, nu s-au aşteptat

Scrisoare pentru tine

Acum vreo doi ani de zile am început un roman. Mi-am adus aminte de el şi mă gândeam dacă are rost să-l continui. Să-l continui?I.Astăzi am încercat să alerg ca un nebun. Mă temeam de mine, ca şi cum aş fi fost o păpuşă

Sărbătorile de iarnă în Polonia, un deliciu!

Mi-am trăit primul Crăciun în altă ţară, unde altundeva decât în tărâmul meu de suflet, Polonia. Era iarna anului 2009, plecasem de la cam 5-8 grade Celsius, îmbrăcată aproape primăvăratic, printre altele cu o gecuţă