1 TV Bacău vă propune un interviu cu arhimandritul Justin Pârvu, Staretul mănăstirii Petru Vodă. Un dialog despre fiinţa românească, trecut, prezent şi viitor, din perspectiva călugărului care a împlinit recent 93 de
Unul dintre brazii neînfrânţi ai veacului XX a fost Alexandru (Sandu) Ştefănescu. Oltean dârz din regiunea Corabiei, s-a născut în 1919 la Orlea (Oroles-Vulturul), judeţul Romanaţi. Urmează liceul în oraşul Corabia
Sfinte Mucenice Valeriu, luminătorul temniţei vremelniciei, pe Dumnezeul Cel Veşnic roagă-L să deschidă temniţa sufletului meu cel ce intru ale patimilor lanţuri pătimeşte. Cu mireasma sufletului tău de crin să primenească
Cu necuprinsă durere anunţăm că vineri 2o.o1.2o12 a trecut la cele veşnice, la venerabila vârstă de 98 de ani, comandantul legionar Gheorghe Grecu, suflet de o valoare deosebită, caracter desăvârşit, exemplu de trăire şi dăruire
Dupa cum anunta si ziarul Ring, fotografa Cristina Nichituş-Roncea isi lanseaza cartea pentru care a fost premiata joi, 19 ianuarie, la ora 18, la Libraria Sophia din strada Bibescu Voda nr 19, profesorul Florin Constantiniu urmand sa prezinte Albumul
Nicolae Iorga: "Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea
"Dintre atâtea chipuri cernite din albumul Cristinei Nichituş Roncea, îmi pironeşte privirile în carte un profil cu faţa întoarsă de la lumină (fotografiat din spate) din braţele căruia ţâşneşte peste umăr
Despre cum a pornit Parintele Justin cele doua ctitorii ale sale din Muntii Neamtului, in urma cu 20 de ani, cum s-au construit pe langa cele doua manastiri un camin de copii, un spital si un azil de batrani, despre duhul rau bolsevic si cum ar trebui
Albumul Cristinei Nichitus Roncea poate fi cumparat de la Libraria SOPHIA (str. Bibescu Voda, nr. 19, la poalele dealului Patriarhiei - foto sus), Librariile Mihai Eminescu si Libraria Engleza/English Bookshop Antony Frost (Calea Victoriei, nr 45, biserica
Darul Domnului este un dar al dragostei jertfelnice, pe care suntem îndemnaţi să-l primim şi să îl dăruim, la rândul nostru, mai departe celor de lângă noi…
„Cea mai mare bucurie in viata mea a fost cand am reusit sa plang pacatele mele”. Vasile Turtureanu Inmormantarea va avea loc astazi, 28 Decembrie 2011, la Suceava. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii. A fost condamnat la 25 ani inchisoare,
In premiera, fotografii din Albumul "Precum in cer asa si pe pamant", de Cristina Nichitus Roncea, si care fac parte dintr-o expozitie personala in curs de organizare, sunt expuse si in Piata Universitatii, gratie initiativei Inquam Photography.
Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi
« Precum in cer, asa si pe pamant ». Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca – Cristina Nichitus Roncea. Cu un cuvânt înainte al acad. Florin Constantiniu. Editura Compania, Bucuresti, 2011. Album în ediţie bilingvă
Cînd citeam rîndurile de mai jos, în 1995, Iliescu era preşedinte de cinci ani şi Văcăroiu prim ministru de trei, “dreapta” şi intelectualii erau în opoziţie, salvarea ţării venea de la intelectuali iar intelectualitatea
“Precum in cer, asa si pe pamant” e un foto-reportaj inedit, e o poveste rotunda care incepe si se termina intr-o nota de optimism aratandu-ne ca, daca mai exista locuri ca acestea, mai exista speranta.
Numerosi apropiati, fosti colaboratori pe linia culturii si a luptei nationale, fosti detinuti politici – intre care vechi cadre ale Miscarii Legionare, precum si numerosi tineri, au fost prezenti miercuri 14.10.2011, la biserica Sf. Ilie Gorgani,
In aceasta dimineata, de ziua praznuirii sfantului ierarh Spiridon, sufletul marturisitorului Mircea Nicolau a plecat la Domnul. Cu 22 de ani de temnita grea si cu o varsta inaintata, de 97 de ani, presedintele in functie al Miscarii Legionare a …
Imi doresc ca albumul acesta sa aduca un smerit omagiu marelui marturisitor al ortodoxiei romane Justin Parvu, ctitorul Manastirii Petru Voda, la 20 de ani de cand s-a pus piatra de temelie a sfantului lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste.
« Precum in cer, asa si pe pamant ». Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca - Cristina Nichitus Roncea. Cu un cuvânt înainte al acad. Florin Constantiniu. Editura Compania, Bucuresti, 2011. Album în ediţie bilingvă
Profilul interior al Capitanului, vazut de Emil Cioran in 1940 Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant, n-aveau niciun continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina. Treceam cu totii prin desertul
La sfarsitul lui noiembrie 1940 cei 14 sunt dezgropati la Jilava, de sub betoane si vitriol (acid sulfuric concentrat). Unul din participantii la dezgropare si martori ocular la imaginea de groaza, Vasile Posteuca, scrie ca trupul Capitanului era ca al
13 septembrie 1940: Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului la Casa Verde, sediul central al Miscarii Legionare Doctrina national-crestina presupune o viziunea asupra societatii axata pe trei piloni fundamentali: Dumnezeu, Neam si Tara. Nationalism sincer