Emisiunea ”Cancan TV” prezentată de Andreea Mantea, de luni pana vineri, de la 22:30 a clasat Kanal D pe locul doi in topul televiziunilor din Romania cu un rating mediu de 3.1% si o cota de piata de 10.1%, in intervalul 22.30 – 24.45
Prima semifinală transmisă în direct a show-ului Românii au talent a menținut vineri, 7 aprilie, audiența la peste două milioane de telespectatori în mediul urban. La nivel național, audiența s-a apropiat de patru milioane. Cifrele
Isteria mediatică de după interviul Gâdea-Ungureanu, dincolo de tonul ei fals şi vindicativ, mi-a reamintit o chestie care mă scoate din minţi. De-o bună bucată de vreme, polarizarea politică excesivă a dus până acolo încât
De azi noapte, în calitatea mea de om cu vag exerciţiu al interviului de televiziune, nu de prieten al lui Gâdea, încerc să citesc detaşat toate comentariile părerologilor despre emisiunea Sinteza zilei de aseară. Deja mă dor
După Serviciul Român de Comedie, Mihai Bobonete a fost promovat în Las Fierbinţi. Am ratat premiera serialului, dar uitîndu-mă la audienţe, i-au făcut praf pe cei de la Antena 1. La Antena 1, altă premieră – sezonul ţ
Cu toate că audiența Antenei 3 este mult peste cea a Antenei 2, prima a făcut un profit de doar 40.000 de euro în 2011, pe când ultima a sărit de 700.000 de euro, potrivit surselor Reporter Virtual. Momentan, acest miracol nu poate fi
1. Cu emisia oprită 10 minute, pedepsita Antena 1 a făcut audienţă aproape dublă faţă de profesioniştii crimei de la Ştirile TVR pe banii noştri. Lăzescu, ieşi afară! (UPDATE: Aud că Jurnalul TVR e de la 8. Atunci e şi mai rău!) 2. Când
BRAT a publicat astăzi primele cifre de audiență ale publicațiilor pe baza unei noi metodologii. Dacă până acum cercetarea BRAT se făcea prin completarea unor chestionare pe hârtie, datele noului studiu au fost culese de pe teren cu
Discursul președintelui Barack Obama ținut, pe 24 ianuarie, în fața reprezentanților Congresului a fost văzut de 37,7 milioane de americani, potrivit companiei de cercetare Nielsen. Discursul care a durat o oră și 15 minute a fost transmis
Postul public de televiziune s-a arătat nemulţumit de noile cifre de audienţe, care din luna ianuarie sunt măsurate de Kantar Media. TVR cere Asociaţiei Române pentru Măsurare a Audienţelor(ARMA) explicaţii în legătură cu discrepanţele
Aseară am moderat, împreună cu Răzvan Dumitrescu, o lungă ediţie specială a emisiunilor reunite Vorbe grele şi Subiectiv, dedicată protestelor declanşate de scandalul generic numit cazul Arafat. Îmi pare rău să tai elanul idealiştilor
Oamenii s-au săturat de prostituate și prostituție la tv. Și asta s-a văzut foarte clar în programul nopții de revelion, când Dan Negru a scos rating de 3 ori cât protv-ul. Dan Negru a avut maneliști (cu mica scăpare de sex
Ediţia de aseară a emisiunii ”Sub semnul întrebării”, moderată de Robert Turcescu pe B1 TV, a fost lider detaşat pe nişa televiziunilor de ştiri, înregistrând, pe targetul comercial 18-49 de ani din mediul urban, o